Guvernul apreciază că evoluția fondurilor de pensii administrate privat a fost favorabilă de la lansare și la prezent și consideră că, pe fondul maturizării acestora, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să ia în considerare dezvoltarea unei abordări strategice pentru dezvoltarea ulterioară a sectorului, se arată Planul național de adoptare a monedei euro, prin care România își asumă obiectivul de adoptarea a monedei euro în anul 2024. Pe de altă parte, Executivul a tăiat din comisioanele administratorilor de fonduri de pensii și îi obligă să aducă la capitalul social suma de 3,7 miliarde de lei.